Carucioare Camarelo pentru copii Leave a comment

Ca adulti admiram si noi jucariile din zilele noastre, dar ce bine ne simtim cand ne jucam cu un bebelus. Fie ca este al nostru, fie ca apartine altor membrii ai familiei sau unor prieteni sau simplii cunoscuti, acest mic ingeras cu glas ne face sa devenim mai buni, mai inocenti, pentru ca un copil nu stie ce este aceea rautate, nu stie ce insemna stresul silupta pentru un trai mai bun. Copilul se bucura de orice, el stie sa imparta sis a daruiasca zambete. Un copil insemna perpetuarea specie, adica vorba celor din popor a avea cine-ti duce generatia mai departe, pentru ca suntem simpli muritori, iar atunci cand noi plecam din aceasta lume, misiunea noastra o va continua copiii si nepotii nostril.
Copiii sunt cel mai frumos dar de la Dumnezeu. Copiii si florile sunt cele mai gingase si frumose fiinte de pe lume. Lor le trebuie jucarii, hainute, carucioare copii de firma si multe altele.
Psihologia copilului face parte din psihologia dezvoltării copilului de la naștere până la maturitate. După zoologul și filosoful elvețian „Adolf Portmann” (1897-1982) omul din punct de vedere fiziologic este „o naștere prematură”. Omul este singura viețuitoare de pe pământ care după naștere trebuie să învețe o sumedenie de lucruri.
Datorită acestui fapt este complet dependent de mamă și de ceilalți membri ai familiei sau societății. Ultimele cercetări din neurolgie au dovedit capacitatea plastică deosebită de adaptare a creierului tânăr. Prin aceste descoperiri s-a confirmat teoria că după naștere sunt posibilități mult mai mari de corectare a deficiențelor psihologice avute la naștere, decât la adulți. Perioada prenatala – aceasta se întinde de la concepție până la naștere.
Se formeaza structura fundamentala a corpului , perioada in care vulnerabilitatea organismului la factorii de mediu este foarte mare.
Perioada de nou născut și sugar este cuprinsă între 0 și 1 an. Are loc o creștere rapidă a abilităților motorii. Sfârșitul perioadei este marcată de dezvoltarea atașamentului față de părinți. Există capacitatea de învățare și memorare.
Inca de la nastere copilul are nevoie de tot felul de accesorii pentru a putea fi transportat dintr- o parte in alta. Folosim pentru inceput scoica sau ladourile, dar cel mai important este sa achizitionam un carut, care ne permite sa il ducem peste tot cu noi, atat la o plimbare in oras, cat si sa il luam cu noi in masina rabatat cand mergem in concedii sau alte localitati.
La inceput toti parintii vor un carut bebe, care este atat de accesibil si atat de confortabil. Sunt parinti care isi achizitioneaza caruciorul inca inainte de nasterea copilului, pentru ca stiu despre carucioare copii ca sunt cele mai practice si-i ofera bebelusului nostru o a doua casa pe timpul zilei cat si pe timpul noptii, deoarece unii copii nu adorm fara a fi leganati. Imi aduc aminte acum 20 de ani cand cumnata mea nascuse fetita ei minunata, pe nume Alisa, zi si noapte legana caruciorul, deoarece era un copil agitat, plin de viata. Atunci nu existau ca in zilele noastre tot felul de accesorii pe care le puteai folosi pentru leganat. Singurul, carucior bebe era accesoriul ideal care o ajuta sa se odihneasca din cand in cand cate 30 minute sau o ora, si apoi incepea iar distractia plansului.
Sunt parinti care se bucura de faptul ca Dumnezeu le-a oferit 2 copii gemeni, iar unii chiar tripleti. Este si normal sa se intereseze in diferite magazine de carucioare, despre pretul lor si despre confortul pe care- l pot oferi ingerasilor lor, care sunt un dar divin.
Lumea a evoluat treptat si aceste minunate masini pentru copii, dupa cum le putem spune, le gasim in diferite variante de la cele mai simple si pana la cele mai sofisticate, care ofera confortul bebelusului nostru. In functie de bugetul pe care putem sa-l alocam pentru a intra in posesia lui si in functie de oferta de pe piata putem achizitiona carucioare ieftine, adica care ca pret competitiv si raport calitate pret sa fie accesibile oricarui buzunar. Putem opta pentru carucioare 2 in 1, care in plus de unul simplu, sunt mult mai practice si de ajutor. Carucioare 2 in 1 sunt alegerea potrivita pentru parintii practici, care isi doresc un carucior,care sa poata fi utilizat inca de la nastere. Acest carucior este compus din partea sport si landou, sau parte sport cu spatar rabatabil si cosulet auto, deci poate sa fie utilizat de catre bebelusi inca din primele zile de nastere. Landoul si partea sport se fixeaza foarte usor pe sasiu, cu ajutorul adaptorilor, deci caruciorul 2 in 1 este practic si util pentru orice familie.
Majoritatea parintilor cumpara in zilele noastre carucioare 3 in 1, deoarece pot fi usor transformate, mutat manerul, pentru ca acest carut, sa fie usor de manevrat si usor de transportat.
Daca vom alege o anumita categorie dintre carucioarele de firma, vom sti sigur ca acestea au un anumit plus calitativ, sunt mai rezistente si de ce nu l-am putea folosi si la urmatorul bebelus care urmeaza sa se nasca in casa noastra peste cativa ani.
Carucioare copii ieftine, nu insemna neaparat un carucior ieftin prin natura sa, ci ieftin din punct de vedere al acelora existente pe piata concurentiala, care au aceleasi produse dar, adaosul comercial practicat de firma care-l vinde este mult mai mic. Sincer nu voi lua un carucior cu aceleasi calitati dintr-un magazine foarte scump daca-l pot achizitiona de la Liz Business, fie de la sediu, fie ca vreau sa recurg la metodele moderne pe care ni le ofera internetul, pentru achizitionarea de carucioare online. Oricare dintre noi putem accesa site-ul online al unei firme si sa ne hotaram ce este mai bun si mai accesibil pentru noi, pentru a-i oferi copilului nostru plusul de confort necesar, in casuta lui temporara, unde poate zambi, plange, dormi si sa cresca sanatos.
Ceea ce stii tu este ca ai nevoie de un carucior pentru un bebelus care tocmai s-a nascut. Cu aceste premise, te avanti in primele cautari dupa “carucior pentru copii”. Te trezesti inconjurat de termeni precum “carucior 3 in 1”,, carucioare 2 in 1”, “carucior bebe”, “carucior cu landou”. Toti acesti termeni descriu tipuri de carucioare copii, care s-ar potrivi cu nevoile tale, insa, cel mai popular dintre acesti termeni, si totodata cel mai cautat model de carucior este carucior 3 in 1. Dupa cum ii spune si numele, este vorba de un carucior bebe, ce poate fi folosit in trei moduri diferite, in trei etape diferite: landoul in primele sase luni cand bebelusul sta intins, partea sport de la sase luni la trei ani si cosuletul auto ce poate fi montat in masina sau direct pe cadrul caruciorului.
Acest minunat autovehicul al copilului nostru este foarte necesar si in perioada copilăriei timpurii care se desfășoară de la 1 la 3 ani. Acum se conturează conștiința propriei persoane. Copilul incepe sa umble, sa vorbeasca, sa fie un mic robotel, un mic papagal care imita fiecare gest al parintelui. El incepe sa faca primii pasi, unii copii chiar de la varsta de 9 luni, altii in jurul varstei de 1 an pana la un an jumate, cand devine stapan pe propriile picioruse catifelate si subrede, placut de atins. Nu degeaba se foloseste in popor expresia “ fina ca pielea unui bebelus”. Cu toate acestea noi nu vom renunta la carucioare pentru copii, deoarece el mic fiind oboseste repede si are nevoie de odihna.
Caruciorul 3 in 1 varianta transformabila, este un tip de carucior ce a aparut pe piata din Romania de cativa ani, si se bucura de o popularitate destul de mare printre parinti, datorita faptului ca este o varianta superioara modelului clasic. Aceasta diferenta se datoreaza faptului ca landoul pe care il folositi in primele 6 luni de viata a bebelusului, nu este un landou de sine statator, ci este vorba de partea sport care dispune de capacitatea de a lasa complet la orizontala si de a se inalta prin eliberarea unor chingi lateralele. Astfel, partea sport devine un landou cu laterale textile simple, doar baza landoului fiind rigida si capitonata cu o salteluta.
Carucioarele, landourile si scoicile auto, marca Camarelo, se diferentiaza prin calitate, design si performanta la standarde inalte de siguranta, avand cel mai competitiv pret de pe piata de carucioare pentru copii. Testele si aprobarile europene, cat si premiile de la targuri au transformat acest brand polonez intr-un lider important din Polonia in productia de carucioare pentru copii.
CĂRUCIORUL este o trăsurică în care sunt purtați copiii mici. El este indispensabil pentru orice familie, fie din mediul rural, fie din mediul urban. Ca parinti avem obligatia, sa oferim copiilor nostri si noua totodata, acest carut, indispensabil.
Plimbarea bebelusului este una dintre activitatile distractive si relaxante din viata oricarei familii.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *